Ce trebuie sa faca un om pentru ca lumea sa-l venereze si sa-l pomeneasca in biserica ca pe un adevarat sfant? Ce minune?
Ce fapte trebuie sa faca un om pentru ca lumea sa-i ridice monument , inca din timpul vietii?
Cine trebuie sa fii pentru ca preotul in biserica sa ti se inchine mai mult decat o face in fata icoanelor?
CE minune?
De ce ar canta si ar dansa toata suflarea pentru cineva?

Fratii Baciu sunt o legenda vie. Au plecat in anii 70 din tara tineri si frumosi saraci si s-au intors dupa 1889 albiti si celebrii pe deplin realizati si mai ales bogati.Nimeni nu ia recunoscut si nici ei n-au recunoscut pe nimeni.
In cinstea fratilor Baciu, oamenii au ridicat un monument in mijlocul satului. Pe frontispiciu, cei batrani si cei tineri pot buchisi o invatatura scrisa chiar de doctorul Baciu: “In onoarea domnului Constantin Baciu. Intelepciunea este o particulara a omului, ea stabileste stiinta vietii.. invatand, invatand si iarasi invatand.”

Poate ca ei nu vor mai apuca sa vada terminate planurile lor. Dar tinerii si copii din Dolhesti, cei in care investesc acum tot ce au adunat intr-o viata, au pentru prima data o sansa sa schimbe satul si poate chiar lumea, intr-o zi… Dincolo de asfalt si eoliene, oameni au primit ceva mult mai de pret. Demnitatea.

Pentru oamenii din Dolhesti, intoarcea fiilor satului e motiv de mare sarbatoare. Pentru ca dupa ani traiti in saracie s-au intors acasa. Impinsi de singuratate, de dor, de datoria de a lasa ceva in urma lor. Si odata intorsi au ei viitorul intr-un sat condamnat pana acum la dispartie si uitare. Jos palaria!