De ce nu ma iubeste , persoana care o iubesc cel mai mult ? Vezi drama acestei povesti.

De ce iubesti oamenii care nu te iubesc.?
De ce persoanele care sunt in jurul tau si au multa iubire de oferit sunt inexistente pentru tine.?

Ti-ai pus vreodata cele 2 intrebari? Ai gasit raspunsul?

Un bărbat se îndrăgosteşte, iar femeia ii răspunde sentimentelor lui şi se căsătoresc. Dar nimic din ceea ce face ea nu îl poate determina să se simtă iubit pentru mai mult timp. Cu toate acestea, ea perseverează. Când în sfârşit ea îl convinge că îl iubeşte şi nu mai există nici o urma de îndoială,el începe să se întrebe dacă nu cumva şi-a stabilit un standard prea jos. Se întreabă dacă ea este într-adevăr-bună pentru el. în cele din urmă o părăseşte, se îndrăgosteşte de o altă femeie şi o ia de la capăt.

Din pacate, foarte multe relatii apartin unor oameni care isi satisfac reciproc nevoile, nu a unor oameni care se iubesc pe baza unor sentimente de atractie, respect si valorizare reciproca.

Din cauza lipsurilor emoţionale, avem tendinţa să-i consideram pe ceilalţi în principal surse de aprobare sau dezaprobare.

Nu îi apreciem pentru ceea ce sunt în realitate.

Ii vedem doar din punct de vedere a ceea ce pot face sau nu pot face pentru mine. Nu cautam persoane pe care le putem admira şi cu care putem împărţi bucuriile vieţii.

Cautam oameni care nu ne condamnă – şi care probabil vor fi impresionaţi de persoana noastra şi de fata pe care o arătam celorlalţi.

Capacitatea noastra de a iubi rămâne sub­dezvoltată. Este unul dintre motivele pentru care încercările noastre de a avea o relaţie eşuează adesea – pentru că respectul de sine este absent.

Dacă mă iubeşti, cu siguranţă ca nu eşti destul de bun pentru mine. Doar cineva care mă va respinge este un destinatar acceptabil al devotamentului meu.

Povestea 1
Un bărbat „ştie” că destinul lui nu este să fie fericit. Simte că nu merită. (Şi, în plus, fericirea sa i-ar uimi pe părinţii lui, care nu au fost niciodată fericiţi.) Dar când întâlneşte o femeie pe care o admiră şi de caré se simte atras, iar ea îi răspunde la fel, este fericit. Pentru un moment, uită că realizarea pe plan sentimental „nu este pentru el”. Dând curs bucuriei, el uită pentru moment că şi-a schimbat părerea faţă de sine şi nu se mai simte aliniat la „realitate”. Intr-un final, bucuria declanşează anxietatea pentru că simte că nu s-a aliniat la modul în care trebuiau să se întâmple lucrurile. Pentru a-şi reduce anxietatea, trebuie să-şi reducă bucuria. Astfel că, mânat în mod inconştient de o logică profund înrădăcinată a părerii faţă de sine, începe să-şi distrugă relaţia.

Tragedia vieţii multor oameni este că, având de ales între corec­titudine şi oportunitatea de a fi fericiţi, aleg întotdeauna „corectitu­dinea”. Este satisfacţia finală pe care şi-o permit.

Povestea 2
„De ce mă îndrăgostesc întotdeauna de persoana nepotrivită?”, m-a întrebat o pacientă. Tatăl ei abandonase familia când ea avea şapte ani, iar mama îi spusese ţipând, în mai multe rânduri: „Dacă nu mi-ai fi făcut atâtea necazuri, poate că tatăl tău ar mai fi fost încă aici.” Ca adult, ea „ştia” că soarta ei este să fie abandonată. „Ştia” că nu merită dragostea nimănui. Acum încerca să aibă o relaţie cu un bărbat. Conflictul era rezolvat alegând un bărbat – de obicei însurat – căruia în mod clar nu îi păsa de ea astfel încât să o susţină pe termen lung. I se dovedea că sentimentul de tragism al vieţii era justificat.

Povestea 3
O femeie se simte satisfăcută să-i spună soţului ei, care o adoră, toate punctele de vedere din care alte femei îi sunt superioare. Dacă el nu este de acord, îl ridiculizează. Cu cât el se poartă mai pasional, cu atât ea se poartă mai crud. într-un final, îl oboseşte şi el divorţează. Ea este îndurerată şi uimită. Cum 1-a putut judeca atât de greşit?, se întreabă ea. Dar în curând îşi spune: „Am ştiut mereu că nimeni nu mă poate iubi cu adevărat.” A ştiut mereu că nu poate fi iubită, iar acum are dovada.

Am auzit cu toţii la un moment dat remarca: „Dacă nu te iubeşti pe tine, nu vei putea să-i iubeşti nici pe ceilalţi.” Mai puţin înţeleasă este cealaltă jumătate a poveştii. Dacă simt că nu pot fi iubit, este greu să cred că altcineva mă poate iubi. Dacă nu mă accept pe mine, cum să accept dragostea ta faţă de mine? Căldura şi devotamentul tău sunt confuze: sunt bulversat, pentru că „ştiu” că nu pot fi iubit. Sentimentele tale pentru mine nu pot fi reale, de încredere sau de durată. Dacă nu simt că pot fi iubit, dragostea ta pentru mine devine un efort de a umple un gol, iar acest efort te va obosi în cele din urmă.

Chiar dacă refuz să recunosc în mod conştient sentimentul că nu pot fi iubit, chiar dacă insist că sunt minunat, părerea proastă despre mine / rămâne una profundă şi va submina încercările mele de a avea o relaţie. Devin pe nesimţite un sabotor al dragostei.

Aştept dragostea, dar fundamentul securităţii interioare nu există. In schimb, există o teamă secretă, aceea că sunt menit să trăiesc doar durere. Aşa că aleg pe cineva care în mod inevitabil mă va respinge sau mă va abandona. (La început voi pretinde că nu ştiu acest lucru, aşa , că drama va fi dusă la bun sfârşit.) Sau, dacă aleg pe cineva cu care există posibilitatea să fiu fericit, slăbesc relaţia cerând asigurări şi garanţii nesfârşite, fiind extrem de posesiv, provocând tot timpul catastrofe sau mici fricţiuni, încercând să controlez totul prin dominare, găsind căi de a-mi respinge partenerul înainte ca partenerul să mă respingă pe mine.

Incă o dată observăm modelul de bază al autodistrugerii: dacă „ştiu” că soarta mea este să fiu nefericit, nu trebuie să permit să devin confuz, în cazul în care realitatea îmi arată că pot fi fericit. Nu eu trebuie să ajustez realitatea, ci realitatea trebuie să se ajusteze la mine şi la ceea ce ştiu eu despre modul în care funcţionează şi trebuie să funcţioneze lucrurile în cazul meu. ,..De observat că relaţia nu trebuie distrusă întotdeauna în întregime, ca în exemplele de mai sus. Se poate ca relaţia să continue, ca să-mi dovedesc că nu pot fi fericit. Mă pot înhăma la un proiect denumit cum să mă străduiesc să fiu fericit sau cum să lucrez la relaţia mea. Pot citi cărţi despre ‘fn acest subiect, să particip la seminarii, la sesiuni de lecturi sau la şedinţe K de psihoterapie cu scopul declarat de a fi fericit în viitor. Dar nu acum, nu astăzi. Posibilitatea de a fi fericit în prezent este prea înspăimântătoare.

Acest Fragment de articol a fost preluat de pe aceasta pagina